campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » Tribunalului Alba a dispus ca autorul crimei de la Sălciua să fie arestat preventiv pentru 30 de zile

Tribunalului Alba a dispus ca autorul crimei de la Sălciua să fie arestat preventiv pentru 30 de zile

Publicat în 11.10.2018 la ora 19:08

Magistrații Tribunalului Alba au admis astăzi, 11 octombrie 2018, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul bărbatului din Sălciua, bănuit de omor, decizia nefiind definitivă și poate fi atacată cu contestație.

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din comuna Sălciua este acuzat că a intrat în casa unui vecin, de 60 de ani, căruia i-a aplicat mai multe lovituri, cu pumnii și capul, în zona abdomenului și a pieptului, în urma cărora a murit.

Procurorii l-au reținut, joi, pe bărbat, iar apoi l-au dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a admis propunerea de arestare preventivă.

Potrivit unor surse judiciare, crima s-a produs în noaptea de 8 spre 9 octombrie, iar bărbatul a fost găsit mort în 10 octombrie de către fratele lui.

Incidentul s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool, în urma unui conflict mai vechi iscat între cei doi consăteni.

Atacatorul a intrat în locuința victimei și i-a aplicat, cu sălbăticie, mai multe lovituri cu pumnii și capul în zona abdomenului, cauzându-i fracturi costale și politraumatisme.

Din cauza rănilor suferite, victima a decedat, fiind găsită după aproape 24 de ore.

Acest articol a fost citit de 306 ori

Tribunalului Alba a dispus ca autorul crimei de la Sălciua să fie arestat preventiv pentru 30 de zile
Apreciază acest articol

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.