campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Actualitate » Un tânăr de 26 de ani a salvat viața unui vârstnic invalid care a rămas blocat în casa cuprinsă de flăcări, în satul Dănduț

Un tânăr de 26 de ani a salvat viața unui vârstnic invalid care a rămas blocat în casa cuprinsă de flăcări, în satul Dănduț

Publicat în 07.04.2019 la ora 10:35

Tânărul se numește Alin Bold, are 26 de ani și este din satul Dănduț, localitate aparținătoare orașului Câmpeni, aflată pe un deal din apropiere. Acesta ne-a povestit că mergând cu câinii în plimbare prin sat, a auzit zgomote puternice de la acoperișul cuprins de flăcări al casei unde locuiau doi vecini în vârstă.

Știind că bătrânul este invalid de ambele picioare iar soția lui este de asemenea în vârstă și neputincioasă, tânărul a alergat repede în casă ca să îl scoată pe vecin afară din casa ce ardea, menționând faptul că dacă întârzia probabil un jumătate de minut era deja prea târziu.

Ulterior la incendiul de pe deal au ajuns pompierii de la stația din Câmpeni, care au intervenit pentru stingerea focului cu două autospeciale de stingere cu apă și săpun și cu o ambulanță SMURD, existând totodată pericolul ca incendiul să se extindă la vegetația uscată din apropiere și chiar la alte case din sat datorită vântului ce bătea în acel timp.

Conform celor transmise de purtătorul ISU Alba, incendiul s-a manifestat pe aproximativ 96 mp la nivelul locuinței și pe aproximativ 60 mp la două anexe gospodărești, fără a fi înregistrate victime, cauza probabilă a incendiului fiind un scurt circuit electric.

Din nefericire, cei doi bătrâni au rămas fără casă, dar Primăria Câmpeni a intervenit în ajutorul bătrânilor deplasându-se acolo mai mulți angajați care au transportat persoana invalidă la spitalul din Câmpeni unde i s-a oferit cazare și asistență medicală, însă soția acestuia a rămas la fosta gospodărie, fără a vrea să o părăsească, deși nu mai exista mare lucru din ea.

Ovidiu CULDA

Acest articol a fost citit de 1201 ori

Un tânăr de 26 de ani a salvat viața unui vârstnic invalid care a rămas blocat în casa cuprinsă de flăcări, în satul Dănduț
5 (100%) 1 vote[s]

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.