campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Actualitate » Alte două dosare penale au fost întocmite pe numele unor persoane din Ocoliș după ce au tăiat arbori nemarcaţi

Alte două dosare penale au fost întocmite pe numele unor persoane din Ocoliș după ce au tăiat arbori nemarcaţi

Publicat în 30.06.2017 la ora 14:17

Ieri, 29 iunie 2017, poliţiştii Postului de Poliţie Ocoliş, împreună cu specialişti silvici din cadrul Ocolului Silvic Muntele Mare Poșaga, au continuat controalele în fondul forestier situat pe raza comunei Ocoliş, în locul numit „Pociovaliște”, în scopul combaterii tăierilor ilegale de arbori.

Cu această ocazie au fost identificate alte două persoane, de 53 şi 49 de ani, din comuna Ocoliş, care, în perioada 12 – 16 iunie 2017 ar fi tăiat, fără drept, mai mulţi arbori, de esenţă foioasă, cu un volum total de 20 de metri cubi, din parcelele de pădure aflate în proprietatea lor şi care nu se află în paza sau administrarea vreunui ocol silvic.

Pe numele acestor persoane au fost întocmite dosare penale în care sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de 102 ori

Alte două dosare penale au fost întocmite pe numele unor persoane din Ocoliș după ce au tăiat arbori nemarcaţi
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.