Rămâi conectat

Politică

Bătălie liberalo-liberală pentru fotoliul de primar, candidata ALDE la Primăria Câmpeni, Maria Oprea, renunţă la confortul propriu pentru a fi alături de comunitate, a o ajuta!

Publicat

în

În cadrul unei conferințe de presă la care a luat parte copreşedintele alianţei – av. Ovidiu Jidveian, prim-vicepreşedintele Daniel Nariţa şi Ioan Uţiu, ALDE Alba şi-a prezentat candidatul la Primăria oraşului Câmpeni – Maria Oprea.

maria opreaEa a declarat că este administratorul unor firme, iar alături de familia sa a creat, în cei 23 de ani de când derulează investiţii, 300 de locuri de muncă. „Experienţa dobândită îmi conferă libertatea, din punct de vedere financiar, să dezvolt un proiect pentru comunitatea din oraşului Câmpeni. Nu candidez la primărie pentru a avea un loc de muncă sau pentru a ocupa fotoliul de primar. Candidez pentru că, la Câmpeni, sunt multe de făcut pentru comunitatea de aici. Salariul meu îl voi dona – voi ajuta copiii care au nevoie de sprijin pentru a-şi face un drum în viaţă, voi fi alături de persoane în vârstă sau voi ajuta financiar familii nevoiaşe din zona noastră. Eu sunt de părere că primarul unei localităţi trebuie să fie în mijlocul oamenilor de rând, al celor pe care îi reprezintă. De-a lungul timpului, m-am implicat în comunitate ori de câte ori vocea cetăţenilor a trebuit să fie auzită, am fost alături de ei când şi-au strigat nemulţumirile”, a spus candidata ALDE la Primăria oraşului Câmpeni, Maria Oprea. Ea a adăugat că, în calitate de edil, va sprijini investiţiile private, va ajuta tinerii care vor să devină investitori şi să creeze locuri de muncă. „Vreau să duc în administraţia publică locală din Câmpeni vocea cetăţeanului, de care trebuie să se ţină seama în luarea deciziilor care privesc viaţa lui de fiecare zi. Îmi doresc ca aşa cum noi, femeile, ne aranjăm casele, cu bun gust şi delicateţe, să reuşim să creem o astfel de imagine oraşului Câmpeni, să se simtă mâna unui om cu drag de locurile natale, pe care le poartă în suflet oriunde se află. Eu spun că e o diferenţă între a fi în slujba oamenilor şi a deţine funcţii publice! Nu îmi doresc să ocup fotoliul de primar pentru a-mi îmbunătăţi situaţia financiară, ci pentru că simt că se poate face mai mult pentru oamenii din Câmpeni, simt că pot să-i ajut! Pentru mine nu e în niciun caz o pierdere să devin primar al oraşului Câmpeni, e un câştig! Astfel, pot să fac ceea ce oamenii de aici îşi doresc! După părerea mea, cine a fost peste 10 ani în administraţia publică nu poate să facă, peste noapte, tot ce n-a realizat până acum. Acesta a fost un motiv important care m-a determinat să fac acest pas, să intru în luptă!”, a spus Maria Oprea.

• În ALDE se regăsesc adevăraţii liberali

Referindu-se la plecarea sa din PNL la ALDE, Maria Oprea a declarat că de mult timp nu s-a mai regăsit în echipa PNL: „La Câmpeni au venit în PNL oameni care ne-au agresat verbal, iar eu nu pot să privesc miile de oameni cărora le-am vorbit de multe ori şi să rămân într-o echipă în care nu mă regăsesc! Potrivit unui recent sondaj de opinie, sunt cotată cu o încredere mai mare din partea cetăţenilor decât candidatul liberal Cristian Paşca! În aceste zile îmi formez o echipă de tineri care să mă sprijine în campanie, să ne ajutăm reciproc pentru a reuşi să demonstrăm că oraşul Câmpeni poate fi administrat mai bine, aşa cum îşi doresc oamenii de aici! Intru în cursa electorală pentru că îmi doresc ca oraşul Câmpeni, o frumoasă aşezare de munte, să arate la fel ca şi cele din Elveţia sau Austria! Oamenii asta îşi doresc, să aibă o viaţă mai bună! Am ales ALDE pentru că aici se regăsesc adevăraţii liberali!”. Purtând o minunată ie tradiţională, Maria Oprea a declarat că îşi doreşte ca locuitorii oraşului să îşi vadă copiii crescând acasă, tinerii să nu mai fie nevoiţi să plece spre alte zone din ţară sau din străinătate pentru a-şi face un rost în viaţă. „Trebuie ca statul să sprijine tinerii, să susţină dezvoltarea, crearea de locuri de muncă, să le creeze facilităţi tinerilor care vor să devină investitori”, a precizat Maria Oprea.

• Oraşul are nevoie de mâna unei femei gospodare

Potrivit lui Ioan Uţiu, „Maria Oprea a demonstrat verticalitate, de-a lungul timpului. A fost alături de societatea civilă din Câmpeni, din întreaga zonă, protestând împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Ea îşi doreşte dezvoltarea turismului în Apuseni, în timp ce candidatul liberal Cris­tian Paşca vrea cianuri şi moarte! Tot ce a făcut a făcut prin sine însăşi, urmând deviza liberală!”. La rândul său, Ovidiu Jidveian a remarcat că „există oameni care sunt dispuşi să renunţe la confortul propriu pentru a ajuta comunitatea. Aşadar, în iunie, oraşul Câmpeni o să renască prin mâna unei femei gospodare, care îşi donează indemnizaţia persoanelor nevoiaşe!”.

A. D. T.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Politică

Publicitate electorală | Corneliu Mureșan, apel public către Ion Dumitrel: Respectați cetățenii județului, suspendați-vă din funcție și nu mai folosiți resursele publice în campanie!

Publicat

în

Corneliu Mureșan, apel public către Ion Dumitrel: Respectați cetățenii județului, suspendați-vă din funcție și nu mai folosiți resursele publice în campanie!

A trecut deja o săptămână de campanie, iar actualul președinte al Consiliului Județean Alba este, de dimineața până seara, în campanie. Dorind să dea dovadă de vitalitate electorală, domnul Dumitrel își suprapune campania peste orele de program, când ar trebui să fie la serviciu și să muncească pentru toți cetățenii județului. Dimineața în piețe și târguri, la amiază la alte acțiuni electorale, astfel că nu știm când mai are timp pentru Consiliul Județean. Mai mult, candidatul PNL folosește și resursele instituției și nu ratează niciun eveniment public pentru a-și folosi calitatea publică în scop electoral.

Lansez un apel public către domnul Ion Dumitrel: Suspendați-vă din funcție, respectați legea și demnitatea publică conferită de cetățenii județului! Nu mai amestecați campania electorală cu activitatea Consiliului Județean Alba și nu mai folosiți resursele publice ale instituției în scop electoral.

Vă rog să priviți apelul meu ca pe un apel la normalitate în administrația județeană, nefiind un atac politic. Fiecare dintre noi trebuie să trateze cu responsabilitate funcția publică, să folosească resursele și banii publici doar în interesul public (al cetățenilor) și doar în exercitarea funcției publice.

Cu aproape o lună înainte de campania electorală, mi-am dat demisia din funcția de subprefect al județului Alba, oferind posibilitatea Guvernului României să numească un înlocuitor pentru ca activitatea instituției să nu fie afectată. A fost un gest corect și normal deoarece am decis să candidez la alegerile din acest an pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba. În prezent, la locul de muncă actual, sunt în concediu și mi-am delegat atribuțiile de serviciu. Conduc în campania electorală mașina proprietate privată și folosesc resursele personale, cu respectarea legislației privind finanțarea campaniei electorale.

Fac parte din generația care s-a educat în capitalism. Sunt unul dintre oamenii care NU s-a trezit lucrând „la stat”, ci am muncit de foarte tânăr în mediul privat, înțelegând că banul trebuie drămuit și cheltuit cu responsabilitate, învățând regulile managementului real, bazat pe rentabilitate, performanță și corectitudine. Pentru mine, banul public înseamnă banul cetățeanului, care și-a pus încrederea în aleșii săi, astfel încât nu aș putea vreodată să folosesc o poziție publică în interes personal sau politic.

Închei spunând că folosirea resurselor publice în scop electoral este ilegală, iar suspendarea din funcție pe perioada campaniei electorale ar fi, pe lângă normalitatea despre care am vorbit, și o dovadă de fair play din partea domnului Ion Dumitrel. Ca om care a fost sportiv în tinerețe, domnul Dumitrel ar trebui să știe că, în orice competiție, nu poți interpreta regulile în interesul personal, ci regulile sau legea se aplică tuturor, cu aceeași măsură.

Cu bună credință,
Corneliu Mureșan
Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba

Comandat de Partidul Social Democrat- Organizatia Județeană Alba / Executat de UNIREA PRES SRL – portal online: https://campeniinfo.ro / CUI mandatar financiar coordonator: 21240002.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Publicitate electorală | Corneliu Mureșan și Călin Bodea – cu bună credință pentru Munții Apuseni și orașul Câmpeni!

Publicat

în

Corneliu Mureșan și Călin Bodea – cu bună credință pentru Munții Apuseni și orașul Câmpeni!

Corneliu Mureșan și Ilie Călin Bodea fac echipă pentru dezvoltarea Munților Apuseni și orașului Câmpeni. Corneliu Mureșan candidează din partea PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, iar Ilie Călin Bodea candidează din partea PSD pentru funcția de primar al orașului Câmpeni.

De profesie economist și inginer, Ilie Călin Bodea a acumulat experiență în domeniul managerial și administrativ, fiind director executiv în cadrul Prefecturii Alba, manager la spitalele din Câmpeni și secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei. În prezent lucrează la Cupru Min Abrud. Proiecte pentru Câmpeni: dezvoltarea unui mic parc industrial în sprijinul antreprenorilor, care să ducă la crearea de locuri de muncă în oraș; construcția unei creșe pentru copii; construirea unei parcări supraetajate; modernizarea infrastructurii rutiere; construirea bazei sportive a orașului; dezvoltarea și diversificarea serviciilor medicale.

Corneliu Mureșan este inițiatorul proiectului privind construcția heliportului în Munții Apuseni. De profesie jurist, Corneliu Mureșan cunoaște sistemul public, dar și ce așteaptă cetățenii și mediul privat de la el, întrucât a fost antreprenor, consilier județean, director de instituție publică și subprefect al județului Alba. Proiecte pentru Apuseni:  asfaltarea drumurilor din orașul Câmpeni și împrejurimi; parc industrial în Apuseni, aproape de Câmpeni; transport public județean de persoane performant în toate localitățile din zona de munte; extinderea rețelei de apă și canalizare în toate localitățile din zona Câmpeni; îmbunătățirea accesului la servicii medicale și amenajarea heliportului; promovarea turismului în Munții Apuseni; scăderea tarifelor la apă și canalizare. La conducerea Consiliului Județean Alba este nevoie de un schimb de generații. Este timpul ca investițiile finanțate de la județ să nu mai ocolească Munții Apuseni.

Votați Călin Ilie Bodea și echipa PSD Câmpeni, respectiv Corneliu Mureșan și echipa PSD Alba!

Comandat de Partidul Social Democrat- Organizatia Județeană Alba / Executat de

UNIREA PRES SRL – portal online: https:\\campeni.ro / CMF: 21240002.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

PNL a rămas fără candidați pentru Consiliul Local al comunei Ponor. Vezi motivul

Publicat

în

PNL Alba nu are candidați pentru consiliul local în toate localitățile județului. Lista propusă pentru Consiliul local Ponor a fost respinsă definitiv în justiție pentru că nu exista niciun candidat femeie.

Sesizarea a fost depusă de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Inițial, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Câmpeni, de unde a fost trimis la instanța similară din Aiud, competentă să judece speța. Judecătoria Aiud a respins contestația AUR și a menținut hotărârea Biroului Electoral de Circumscripție Ponor. Hotărârea a fost contestată, dosarul ajungând la Tribunalul Alba. Marți, 7 mai, instanța a admis contestația AUR și a respins lista PNL pentru Consiliul Local Ponor.

„Conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 115/2015, «Consiliile locale și consiliile județene se aleg pe circumscripții electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale». Potrivit art. 52 alin. 1 din Legea nr. 115/2015, biroul electoral de circumscripție examinează respectarea condițiilor legale pentru ca o persoană să poată candida, respectarea condițiilor de fond și de formă ale listelor de candidați, precum și ale listei susținătorilor. Una dintre condiţiile de fond reglementate de Legea nr. 115/2015 este cea înscrisă la art. 7 alin. 1 teza a II-a şi vizează obligativitatea întocmirii listelor de candidați pentru alegerea consiliilor locale astfel încât să se asigure reprezentarea ambelor sexe, cu excepția acelora care conțin un singur candidat”, se precizează în hotărârea Tribunalului Alba.

Potrivit instanței, Partidul Naţional Liberal a întocmit lista de candidaţi pentru funcţia de consilier local în Consiliul Local Ponor, cu încălcarea dispoziţiei legale, întrucât nu a asigurat reprezentarea sexului feminin.

„Se apreciază că sunt întemeiate criticile apelatului în sensul că Hotărârea nr. 3/30.04.2024 a Biroului Electoral de Circumscripţie Comunală nr. 55 Ponor prin care a fost admisă lista de candidaţi în Consiliul Local Ponor a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 7 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 115/2015 şi se impune a fi anulată. Nerespectarea acestei reguli atrage aplicarea sancţiunii respingerii candidaturii aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 52 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 115/2015: «Candidaturile care nu îndeplinesc condițiile legale de fond și de formă se resping de către biroul electoral de circumscripție»”, se mai susține în document. Hotărârea a fost pronunțată cu majoritatea a doi judecători, al treilea formulând opinie separată în sensul respingerii contestației și admiterii listei de candidați.

PNL nu mai are posibilitatea să depună alte candidaturi sau să completeze lista, în condițiile în care termenul limită a expirat în 30 aprilie 2024. De altfel, în 8 mai, a fost data la care au rămas definitive candidaturile.

În aceste condiții, majoritatea din Consiliul local Ponor va fi asigurată de singurele două partide care au liste legale: AUR și PSD. Pentru funcția de primar sunt trei candidaturi: PNL, AUR și PSD. În comuna Ponor sunt, în total, 516 alegători cu drept de vot. Consiliul local are, potrivit legii, 9 consilieri.

PNL Alba a recurs și la o cale extraordinară de atac, respectiv la o contestație în anulare care s-a judecat în data de 10 mai 2024 la Tribunalul Alba. Instanța a admis în lipsa calității procesuale active a constestatorului Partidul Național Liberal – Filiala județeană Alba, excepție invocată din oficiu și a respins contestația în anulare.

Potrivit informațiilor, PNL Alba va depune o nouă contestație în anulare, de această dată formulată de către organizația locală din Ponor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni