Știri din zonă
Dosare penale pentru doi bărbați din comuna Ocoliș, după ce au tăiat arbori nemarcați
Poliţiştii şi silvicultorii din Alba au continuat controalele în fondul forestier situat pe raza comunei Ocoliş. Alte două dosare penale au fost întocmite pe numele unor persoane ce au tăiat arbori nemarcaţi.
La data de 20.06.2017, poliţiştii din Baia de Arieş, împreună cu poliţiştii din Sălciua şi specialişti silvici din cadrul Ocoalelor Silvice Aiud și Muntele Mare Poșaga, au continuat controalele în fondul forestier situat pe raza comunei Ocoliş, în locul numit „Pociovaliște”, în scopul combaterii tăierilor ilegale de arbori.
Cu această ocazie au fost identificate alte două persoane, de 51 şi 39 de ani, din comuna Ocoliş, care, în perioada februarie – mai 2017 ar fi tăiat, fără drept, 18 arbori, de esenţă fag, din parcelele de pădure aflate în proprietatea lor.
Pe numele acestor persoane au fost întocmite dosare penale în care sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
Acţiunile şi controalele pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor silvice continuă.
• Informaţii de background:
La data de 19.06.2017, poliţiştii din Baia de Arieş, împreună cu poliţiştii din Sălciua şi specialişti silvici din cadrul Ocoalelor Silvice Aiud și Muntele Mare Poșaga, au făcut un control în fondul forestier situat pe raza comunei Ocoliş, în locul numit „Pociovaliște”, ce a avut ca scop combaterea tăierilor ilegale de arbori.
Cu ocazia acestor verificări a fost identificat un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna Ocoliş, care, în cursul lunii iunie a.c., a tăiat, fără drept, 17 arbori, de esenţă fag, din pădurea deţinută de el, situată în fondul forestier naţional şi care nu este dată în paza şi administrarea vreunui ocol silvic. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că, din aceeaşi zonă, în perioada martie – iunie a.c., de pe doua parcele de pădure, proprietatea unor persoane fizice din comuna Ocoliș, care nu sunt date în paza şi administrarea vreunui ocol silvic, au fost tăiaţi, fără drept, 29 arbori de fag.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările, pentru identificarea autorilor tăierilor ilegale, tragerii lor la răspundere penală şi recuperării prejudiciilor.
Cu ocazia controlului efectuat în teren, a fost recuperată cantitatea de 5,7 metri cubi de material lemnos, provenit din tăieri ilegale de arbori, ce a fost ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodia Ocolului Silvic Aiud.
Știri din zonă
Familia Pașca-Igna din Albac, a câștigat trofeul celei de-a III-a ediții a turneului „Fotbal în familie” organizat la Alba Iulia
Familia Pașca-Igna, din Albac, a câștigat cea de-a III-a ediție a turneului „Fotbal în familie”. Asociația Județeană de Fotbal Alba, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, Consiliul Județean Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Primăria Municipiului Alba Iulia a organizat în Piața Cetății din Alba Iulia inedita competiție fotbalistică 3 vs 3 (tata, mama și copilul), care a strâns numeroși spectatori.
„Ne-am bucurat de un eveniment care devine o tradiție în luna mai. Și acest turneu s-a dovedit un succes și mulțumim celor care ne-au sprijinit în organizare”, a precizat Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.
Au concurat 16 familii, toți participanții au primit medalii și diplomă de participare, iar echipele ajunse în „careul de ași”, au fost recompensate cu mingi și trofee. În finala mare familia Pașca Igna (Dorel, Laura și Laurențiu) a învins cu scorul de 2-0 familia Iagăr (Cristian, Ramona și Daniel), cu același scor impunându-se și familia Neag (Alin, Maria și Radu) în finala mică, contra familiei Cristea (Dan, Ana Maria și andrei). Au fost prezente autorități locale, iar din lumea fotbalului județean au intrat în cursă Victor Pop (Performanța Ighiu), Mihai Țîra (AJF Alba), Traian Avram (din Cugir, câștigătorul ediției inaugurale, în 2022), Radu Nicula, Ciprian Brânză (Viitorul Sântimbru) sau Dorel Pașca Igna (Speranța Albac). Cele 16 familii participante au fost: Iagăr, Zeng, Cristea, Nicula, Pușcă, Popa, Tomuș, Neag 1, Neag 2, Bărășteanu, Brânză, Pop, Iorgulescu, Pașca-Igna, Avram, Țîra. Arbitrii jocurilor au fost Elisabeta Sunzuiană, Raluca Modol și Adriana Avram.
Știri din zonă
Bărbat de 32 de ani cercetat de polițiștii din Câmpeni, după ce a fost depistat conducând fără a avea permis, pe DC 88
Duminică, 19 mai 2024, în jurul orei 07.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Bucium, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Comunal 88, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
FOTO: ARHIVĂ
Știri din zonă
O femeie de 82 de ani a ajuns la spital, după ce a fost acciodentată de un autoturism pe o trecere de pietoni din Baia de Arieș
Sâmbătă, 18 mai 2024, în jurul orei 11.30, un bărbat de 33 de ani, din comuna Lupșa, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arieșului din Baia de Arieș, a efectuat o manevră de mers înapoi și a acroșat o femeie de 82 de ani, din Baia de Arieș, care se afla pe carosabil, angajată în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.
În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
FOTO: ARHIVĂ
-
Mondenacum 2 săptămâni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2024 | câmpeniinfo.ro
-
Din Județacum 3 săptămâni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | campeniinfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. FELICITARI, URARI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica| campeniinfo.ro