Rămâi conectat

Câmpănari

Virgil Narița, tânărul din Câmpeni stabilit în Chicago, dorește să înfințeze o companie IT ai cărei angajați să fie doar persoane cu handicap

Publicat

în

NarizaVirgil Narița, un tânăr din Câmpeni, stabilit în Statele Unite ale Americii la Chicago, care în urmă cu câteva luni a lansat o aplicație pe care a vândut-o cu circa 300.000 de euro, are un nou proiect inedit – o companie IT a cărei angajați sunt doar persoane cu dizabilități. El a început să lucreze la acest proiect în 8 octombrie.

”Mi se pare nedrept ca persoane surdo-mute, persoane care sufera de o anumita stare de paralizie sa fie respinsi de companiile de IT doar datorita acestor dizabilitati. Intr-unul din proiectele in care sunt implicat lucrez cu un baiat, acest baiat a fost surdo-mut dar acest lucru nu l-a impiedicat in a-si face datoria. Multumesc lui Dumnezeu s-a operat iar acum e bine. El insusi mi-a povestit cum i-au fost respinse cererile la fiecare companie la care a aplicat pentru un job, totul datorita handicapului care l-a avut desi a terminat facultatea cu nota 9.45”, a declarat Virgil pentru ziarulunirea.ro.

Acesta lucrează la proiect împreună cu fratele său și alți doi prieteni, iar ei au luat legătura cu trei companii din SUA, patru companii din Regatul Unit și o companie din Rusia, care sunt dispuse că colaboreze.

”Raspunsul lor a fost simplu, citez: ”Cat timp sunt capabili sa indeplineasca cerintele care li se cer nu ne dereanjeaza. Nu ne deranjeaza handicapul care il au, nu ne deranjeaza experienta cu alte companii tot ce ne intereseaza e abilitatea de a indeplini cerintele care noi le vom cere”. Ideea din spatele acestui proiect e simpla. E vorba de un job ”Remote” , in sensul ca se lucreaza de acasa. Tot ceea ce candidatii au nevoie e un smartphone, un laptop si o conexiune la internet. Daca nu detin un laptop sau un smartphone li se v-a oferi unul. Cum functioneaza totul e simplu. Eu o sa iau diferite proiecte de la companiile respective apoi le dau mai departe angajatilor. Practic compania mea o sa subcontracteze lucrari. Eu imi primesc banii de la companiile respective, o parte din bani se duc angajatiilor iar restul raman in companie. Toata lumea are de castigat. Colaborarea se face scris, prin e-mail, skype sau alte platforme asemanatoare. Acest lucru face posibila colaborarea scrisa intre companie si angajati. Sunt interesate sa se implice in proiect si persoane de la asociatia surdo-mutilor. Una din principiile acestui proiect costa in faptul ca o sa fie un cont separat, un cont in care la sfarsitul fiecarei luni intra o parte din profit. O data la 6 luni banii respectivi sunt folositi pentru a face posibila operatia unuia dintre angajati. Salariile sunt cuprinse intre 1.500 si 4.000 lei, in functie de functia care candidatul o sa o ocupe”, mai declarat Virgil Narița.

Se caută oameni cu experiență în următoarele domenii:

Domeniul 1 

CMS (Content Management Sistem)

O intelegere de baza a limbajului HTML+CSS Experienta in WordPress, Joomla sau Drupal.

Experienta in AdobeCC(InDesign,Ilustrator si Photoshop)

Necesara experience atat in Front-End si Back-End

De preferinta sa fi apt in a crea propiul design si plug-ins

Domeniul 2.

Video Web developer.

Abilitatea de a lucra pe o platforma Video, integra si crea proiecte video. Cunoasterea aspectelor Frontend si Backend a proiectului

O buna cunoastere a a OOP PHP

Experienta in WordPress, Drupal sau MVC Frameworks(Codelgniter) Experienta cu encoding si livrera videourilor pe internet

Experienta in Brightcove si video advertising

Domeniul 3.

JavaScript/jQuery HTML-

CSS de preferinta cu SASS PHP

MySql Git

Responsabilitati -Design, develop si implementarea aplicatiilor web -Integrarea de date intre diferite sisteme -Asiguri scalabilitatea si calitatea codului Practic tot ce consta in coding de la A la Z Domeniul

Domeniul 4

Graphic Web Design

Experienta in Grafic si Web Design Experienta in Photoshop e necessary Experienta in InDesign si Ilustrator

O buna cunoastere a limbii engleza scris si vorbit

O cunoastere a limbii Spaniole va fi un avantaj deoarece clientul in acest domeniu este o companie din Spania

Responsabilitatile in acest domeniu sunt urmaotarele: Crearea designului pentru materiale de marketing precum brosure, carti de vizita, pliante si asa mai departe.

Responsabil in a offer asistenta in crearea websiteu-lui pentru un anumit produs iar mai apoi de intretinerea website-ului repsectiv.

Domeniul 5

Microsoft Word , Microsoft Excel, Microsoft PowerPoint,Keynote

Companie bazata in statele unite specializzata in crearea prezentei online pentru diferite produse din Moscova si Spania

Responsabilitati: Sa fii creativ Cunostinte in designul digital (web design, campanii sociale, online visual design)

O buna cunoastere a Microsoft Word, Microsoft Excel, Microsoft PowerPoint si Keynote si Pages.

O buna cunoastere a limbii engleze si de preferinta spaniole O buna cunoastere a programelor de design precum Photoshop, Ilustrator, Acrobat, Animate, After Effect, InDesign, Sketch, Final Cut Pro.

Daca detii cunostinte in oricare din domeniile enumerate mai sus trimite CV-ul la Narizaonline@gmail.com Skype Id: Narizaonline CV-ul sa fie in varianta Romana si Engleza.

”De astfel sa atasati un document valid din ultimele 6 luni prin care sa demonstrati ce fel de dizabilitati fizice detineti. Nu conteaza ca esti in scaun cu rotile, nu contessa ca esti surdo-mut , nu conteaza ca nu ai posibilitatea de a-ti folosi mainile, daca poti scrie cu picioarele si crezi ca poti indeplini cel putin doua din sarcinele enumerate mai sus da-mi un e-mail. Si da, sunt foarte serios. Pentru mai multe informatii va rog contactati-ma la adresa de e-mail : narizaonline@gmail.com”, a mai scris acesta.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Câmpănari

Mihaela Mih-Dehelean, originară din Câmpeni, CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitness: ”O cupă în care am strâns toate speranțele, lacrimile, durerile și bucuriile a mii de ore de antrenament”

Publicat

în

Mihaela Mih-Dehelean, originară din Câmpeni, CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitness: ”O cupă în care am strâns toate speranțele, lacrimile, durerile și bucuriile a mii de ore de antrenament”

Mihaela Mih-Dehelean este CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitnes. Performanța remarcabilă a fost anunțată chiar de sportivă pe pagina de Facebook: ”O cupă în care am strâns toate speranțele, lacrimile, durerile și bucuriile a mii de ore de antrenament”.

”Campionatul Balcanic 2024. Am reușit să ating cea mai înaltă treaptă a podiumului și cea mai mare performanță din cariera mea de sportiv. Am devenit campioană balcanică într-un sport în care cea mai mică eroare răstoarnă ani de zile de muncă, sute de speranțe și mii de sacrificii care nu se văd dar care contează.

Am crezut atunci când alții poate s-ar fi îndoit, am luptat împotriva slăbiciunilor omenești atunci când poate mulți ar fi găsit în ele o justificare pentru eșec și am avut tenacitatea de a vedea obiectivul și nu obstacolele. Am învins pentru că am știut cum și mai ales când să nu renunț la un vis cât o viață.

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că mi-a dat harul reușitei, soțului meu Emil pentru susținere, băiatului meu Mihai pentru dragostea altruistă, antrenorului meu Călin Brehaiță pentru că a știut să genereze prin știința pregătirii, o mare performanță și echipei Federației Române de Culturism și Fitness.

Pentru mine faptul că mi-am reprezentat țara la un astfel de nivel a fost o onoare și o responsabilitate majoră. În rest știu că se poate mai mult și știu că azi e o etapă către o performanță care nu se oprește aici. Azi, am demonstrat că se poate.

Azi, am ridicat o cupă în care am strâns toate speranțele, lacrimile, durerile și bucuriile a mii de ore de antrenament. Mulțumesc tuturor!”, a scris Mihaela Mih-Dehelean pe rețelele de socializare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Câmpănari

Ciclistul George Bursuc, locul I în clasamentul general la „Moving Challenge by Fortech”, cu peste 10.000 de km pedalați

Publicat

în

George Bursuc, tânărul pasionat de ciclism din Țara Moților, a reușit o nouă performanță notabilă în aceste zile și a obținut locul I în clasamentul general, la „Moving Challenge by Fortech”, pe proba de Biking.

Moving Challenge organizat de Fortech, a ajuns anul acesta la a 5-a ediție, fiind și prima ediție în care au fost acceptați și participanți din afară, pe bază de invitație de la angajații companiei.

Competiția a durat 6 luni, între 1 mai si 1 noiembrie 2023 și s-a desfășurat pe 4 probe: mers pe jos, alergat, pedalat și toate 3 combinate.

George s-a axat pe proba de pedalat, fiind pasiunea sa și a reușit să acumuleze pe perioada provocării 10.367 km, clasandu-se pe primul loc în clasamentul general.

„Nu era doar despre kilometri, ci era gândit în așa fel încât să te scoată zilnic din casă. Spre exemplu, dacă pedalai 20 km/zi primeai 40 puncte. După 20 km, primeai 0.5p/km. În concluzie, dacă ratai o zi, cele 40 de puncte acumulate pentru 20 km pedalati cu cel mai ușor punctaj de obținut, îi recuperai în altă zi pedaland 100 km (20 km pentru cele 40 de puncte zilnice și încă 0.5px80km=40 puncte de recuperat).

De asemenea, la fiecare nivel la care ajungeai acumulând puncte, primeai un premiu din partea Fortech: lanternă frontală, tricou, hanorac, pelerină ploaie, boxa portabilă și rucsac de drumeții. Pe lângă acestea, câștigătorii primeau vouchere la Decathlon, astfel: 1.000 lei locul 1, 500 lei locul 2, 400 lei locul 3.

A fost o experiențăcare mi-a plăcut foarte mult, fiind prima provocare care m-a ținut „în priză” pe o perioada atât de lungă și care te premia cu cât ești mai activ. De asemenea, a fost și un bun antrenament pentru restul competițiilor la care am participat, care m-a ajutat să obțin rezultate mult mai bune decât în anii anteriori. Însă, nu aș fi ajuns aici fără sacrificii: trezit devreme, împărțit între facultate, muncă și alte activități, pedalat chiar și până după miezul nopții în unele zile în care nu s-a putut altfel, totul pentru atingerea acestui obiectiv. Din fericire, am avut parte de vreme bună în general și am scăpat fără accidentări. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ferit, având în vedere că în cei 10.000+ km am fost destul de expus traficului și s-ar fi putut întâmplă multe. „Sper cu nerăbdare să fiu invitat și la ediția din anul urmator și îi mulțumesc prietenului meu Gabi pentru oportunitate”, a declarat George Bursuc.

De asemenea, anul acesta, din ianuarie și până în momentul publicării acestui articol, George a reușit sa acumuleze 13.300 de kilometri pedalați.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Câmpănari

Un tânăr din Câmpeni a câștigat locul I la Campionatul național de spinning de pe mal și va reprezenta România la competiția mondială din Bosnia

Publicat

în

Anul acesta a fost unul memorabil pentru pasionații de spinning din România, iar Radu Boncuț, un bărbat din Câmpeni, a reușit să strălucească în lumina Campionatului Național de Spinning de pe Mal, organizat de Liga Română de Spinning.

Cu un angajament și o perseverență fără margini, Radu Boncuț și echipa sa au trăit o poveste impresionantă în acest an competițional.

Într-o postare emoționantă pe platforma de socializare Facebook, Radu Boncuț a împărtășit cu prietenii și urmăritorii săi o bucurie uriașă, aceea de a deveni Campion Național la spinning. Această realizare impresionantă nu a fost, însă, rodul unei călătorii ușoare. A fost un an cu provocări și eforturi susținute, în care Radu și echipa sa au muncit din greu pentru a-și atinge obiectivele.

Echipa lui Radu Boncuț s-a luptat cu determinare până în ultima etapă a competiției pentru a-și asigura un loc în Lotul Național care va reprezenta România la Campionatul Mondial de Spinning din Bosnia, din anul următor. Această performanță nu este doar o mândrie personală pentru Radu, ci și pentru întreaga țară.

În postarea sa, Radu Boncuț nu a uitat să își exprime recunoștința și aprecierea pentru cei care l-au susținut pe parcursul acestei călătorii excepționale. A felicitat membrii lotului, menționând nume importante precum Attila Kerekes, Roberto De Bortoli, Laurentiu Cristian și Cristi Trombitas, care au fost alături de el în această aventură. De asemenea, și-a exprimat recunoștința față de familia sa, în special față de soția sa, Bianca Boncuț, și iubita lor, Eva, pentru susținerea necondiționată.

Radu Boncuț nu a uitat să mulțumească și celor care au contribuit la succesul său în acest an competițional. A menționat domnul Ion Viorel Teleianu, de la TV LUREX, pentru susținerea morală și pentru „Rotativele lui” care au avut un rol esențial în competițiile de spinning. De asemenea, a mulțumit prietenului său, Alex Blaga, pentru lansetele premium care i-au fost de mare ajutor în acest parcurs.

Nu în ultimul rând, Radu Boncuț a adus un omagiu special brandului Alligator’s Lures, care a furnizat năluci siliconice nelipsite din trusa sa de echipament. Aceste năluci au contribuit semnificativ la succesul său în competițiile de spinning.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni