Rămâi conectat

Știri din zonă

Administrația locală din Bistra a stabilit ce lucrări vor efectua în 2019, beneficiarii de ajutor social

Publicat

în

Consiliul Local al comunei Bistra a aprobat Planul de acțiuni și lucrări de interes local pentru persoanele apte de muncă, beneficiare de ajutor social, precum și alte persoane care au obligația efectuării de ore de muncă în folosul comunității.

Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local se aprobă annual, prin hotărârea consiliului local. În funcţie de solicitările venite din partea instituţiilor partenere în organizarea şi evidenţa orelor de muncă, planul de acţiuni sau de lucrări de interes local poate fi reactualizat pe parcursul anului şi aprobat tot prin hotărâre a consiliului local.

„Primarii au obligaţia conform legislației în vigoare să întocmească un plan de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă, să ţină evidenţa efectuării acestor ore şi să asigure instructajul privind normele de tehnică a securităţii muncii pentru toate persoanele care prestează acţiuni ori lucrări de interes local. Acţiunile pe care ni le propunem a le repartiza în cursul anului 2019, vizează, în general, salubrizarea si întreţinerea primară a domeniului public. În principal, beneficiarii de ajutor social, ca și în alți ani, vor executa diverse lucrări. Consider că este un lucru bun ca aceste persoane să contribuie la bunul mers al comunei”, afirmă primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

În planul pentru 2019, se regăsesc lucrări de: ecologizare a malurilor Râului Arieș de resturi menajere și vegetale, curățenie interioară și exterioară la vestiarele aferente Terenului de sport și la Centru de zi pentru copii Sf. Nicolae și zonelor aferente acestora, activități de curățenie (interior/exterior) la instituții aflate în subordine și/sau de interes public (zugrăveli, tencuieli, vopsit, etc.), întreținerea în sezonul rece a drumurilor comunale și a străzilor prin îndepărtarea gheții și a zăpezii cu mijloace mecanice și/sau manuale, împrăștierea materialelor antiderapante unde și când este cazul, ecologizarea stăzilor, drumurilor comunale, a parcurilor, spațiilor verzi, terenurilor virante, malurilor râului și a văilor etc.

În evidențele Primăriei comunei Bistra figurează la ora actuală în plată, 26 de dosare de ajutor social.

Dacă un beneficiar nu își efectuează orele de muncă pentru luna care s-a încheiat, dosarul se suspendă. După 3 luni consecutive de suspendare, dosarul încetează conform legii.

La 6 luni de zile, beneficiarul ajutorului social este obligat să își actualizeze dosarul. Acesta trebuie să conține și o adeverință de la AJOFM care să ateste că nu a refuzat în această perioadă un loc de muncă, că participă la cursuri de calificare/recalificare etc.

Conform unor modificări legislative, primăriile sunt obligate ca pe baza solicitărilor înaintate de agenţii economici să întocmească lunar un plan de activităţi, punând în legătură asistaţii cu cei care au nevoie de forţă de muncă, asupra preţului muncii urmând să se înţeleagă angajatorii cu zilierii. Persoanele apte de muncă nu sunt însă, scutite de la efectuarea orelor de muncă ce le revin pentru a putea beneficia de ajutor social şi pentru care primăria întocmeşte un alt plan de activităţi.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Bărbat de 40 de ani din Albac cercetat de polițiști, după ce și-a amenințat părinții cu acte de violență

Publicat

în

Joi, 9 mai 2024, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Albac au fost sesizați, de către o femeie de 58 de ani, din comună, cu privire la faptul că, atât ea, cât și soțul ei, au fost amenințați de către fiul lor.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, ar fi devenit agresiv și i-ar fi amenințat, cu acte de violență, pe părinții săi.

Pe numele bărbatului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile și au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Prăgșorul, un obicei desfășurat de sfintele sărbători de Paști, este transmis din generație în generație în comuna Bistra, din Munții Apuseni

Publicat

în

Localnicii din comuna Bistra au sărbătorit și în acest an Prăgşorul, un obicei autentic de Paști, vechi de 274 de ani. Prăgșorul a început în Vinerea Mare, în timpul slujbei de Prohod şi se va încheia  în Duminica Tomii, cunoscută în popor și cu denumirea de Paştele Mici.

Sărbătoarea tradițională s-a ținut în două locaţii: în Bistra – Centru şi la Valea Dobrii. Obiceiul păstrat şi  transmis  din generaţie în generaţie, de un grup de feciori necăsătoriţi din sat,  numiţi crai a adunat și în acest an o mulțime de localnici.

Feciorii – Craii au instalat în curtea bisericii toaca şi ţevile special pregătite pentru „puşcături”. Ei au păzit toaca cu schimbul, ca să nu o fure cineva.Tradiția spune că dacă toaca se fură, trebuie răscumpărată, iar în caz contrar, organizarea Prăgşorului le revine celor care au furat-o, pe cheltuiala crailor.

În noaptea de vineri spre sâmbătă,  Mormântul Domnului  care se află în biserică, este păzit de crai, îmbrăcaţi în ţinută militară şi înarmaţi cu suliţe. Garda se schimbă din 10 în 10 minute, la semnul comadantului. Din  Vinerea Mare şi până în dimineaţa celei de a doua zi de Paşti, se bate toaca şi se puşcă cu ţevile cu carbid, pregătite special pentru această ocazie de sărbătoare. În ziua de Paşti,  după slujba de Vecernie, este ales Primul Crai. După cum prevede tradiţia, acesta este feciorul care trebuie să se așeze la casa lui în acel an.

În a doua zi de Paşti, după slujbă, craii îmbrăcaţi în haine populare, însoţiţi de un taraf, merg prin sat, din gospodărie în gospodărie, strigând: „Hop, hop, hop, vivat!“. Ei invită fetele să participe la balul organizat special cu această ocazie, care începe seara. Fetele invitate la bal le oferă bani şi ouă roşii celor care le calcă pragul. La întoarcerea din sat, craii compară sumele de bani primite de la fete şi de la familiile acestora, iar cea mai darnică dintre fete este desemnată de către crai, „Prima Crăiasă“ a Prăgşorului. Numele Primei Crăiese este ţinut secret până la începerea petrecerii, când este aleasă din mulţime şi condusă la PrimulCrai.

Obiceiul este ca Primul Crai şi Prima Crăiasă să înceapă jocul şi să petreacă cu toții după Postul Paştilor. Petrecerea ţine până în zori şi se reia în după-amiaza zilei de marţi şi în Duminica Tomii.

În acest an, ceata crailor din Bistra – Centru a fost formată din: Rîștei Andrei, Lupuț Constantin, Muntea Cătălin – Constantin, Balea Codrin – Mihai, Macarie Vlăduț, Balea Răzvan, Selagea Raul, Balea Grigoraș, Balea Vlăduț, Muntea Răzvan, Corcheș Eduard si Boca Daniel.

În Bistra – Centru, Prima Crăiasă a fost aleasă  Muntea Natalia şi împreună cu Primul Crai, Rîștei Andrei, au dat tonul petrecerii.

La Valea Dobrii, ceata crailor a fost formată din: Ciorea Valentin, Balea Sebastian, Ciorea Vlăduț, Râșteiu Nicolae, Leah Adelin, Popa Nicolae, Birla Andrei, Dura Valentin, Vasiu Mihail, Vasiu Gavril și Păcurar Ștefan. Prima Crăiasă aleasă aici a fost Moga Maria şi împreună cu Primul Crai, Ciorea Valentin au început jocul.

„Susțin implicarea tinerilor din comună în păstrarea și promovarea frumoaselor noastre tradiții, a obiceiurilor de sărbători. Prăgşorul este un obicei unic, aparte în zona noastră. Acesta se transmite din generație în generație. Mă bucur că acest obicei aduce de fiecare dată, de Sfintele Paști, fiii satului, acasă, la Bistra. Cu toții ne bucurăm de tradițiile și cultura din Țara Moților. Administrația publică locală va sprijini întotdeauna această sărbătoare tradițională”, afirmă primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

Prăgşorul a fost adus la Bistra, pe la 1753, de la Roma, de către Petru Pavel Aron, episcop greco-catolic de Blaj originar din comuna Bistra, pentru consolidarea procesului de catolicizare a populaţiei. Prăgşorul este o combinaţie complexă de sărbătoare religioasă şi laică. Pentru a fi protejat ca marcă, primarul din comuna Bistra a înregistrat „Prăgșorul” ca obicei la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Prezența unui urs semnalată în localitatea Muncelu (Baia de Arieș). A fost emis mesaj RO-Alert locuitorilor din zonă

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată în seara zilei de miercuri, 8 mai 2024, în localitatea Muncelu, aparținând de orașul Baia de Arieș. ISU Alba informează că a fost emis mesaj de avertizare prin RO-Alert, locuitorilor din zonă.

„A fost semnalată prezența unui urs în satul Muncelul, oraș Baia de Arieș. S-a emis mesaj RO-ALERT locuitorilor din zonă”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni