Rămâi conectat

Actualitate

Calendar BACALAUREAT 2021: Primele probe încep în luna IUNIE | campeniinfo.ro

Publicat

în

Calendar BACALAUREAT 2021: Primele probe încep în luna IUNIE | campeniinfo.ro

Absolvenții de clasa a XII-a din acest an vor susține examenul de Bacalaureat începând cu data de 14 iunie, când proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se va desfășura.

Anul trecut, rata finală de promovare înregistrată în sesiunea iunie-iulie a examenului naţional de Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor depuse în etapa specială, este de 64.5%, a anunţat, duminică, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Rata a rămas nemodificată după soluţionarea contestaţiilor din etapa specială. 307 elevi au terminat examenul cu media 10.00.

CITEȘTE ȘI: Modele de SUBIECTE BACALAUREAT 2021

Calendar BAC 2021 sesiunea iunie- iulie:

31 mai- 4 iunie 2021- înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen

4 iunie 2021- încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

14- 16 iunie 2021- evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română- proba A

16- 17 iunie 2021- evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă- proba B

18- 23 iunie 2021- evaluarea competenţelor digitale- proba D

23- 25 iunie 2021- evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională- proba C

28 iunie 2021- Limba şi literatura română- proba E.a)- proba scrisă

29 iunie 2021- Proba obligatorie a profilului- proba E.c)
– proba scrisă

30 iunie 2021- Proba la alegere a profilului şi specializării- proba E.d)- proba scrisă

1 iulie 2021- Limba şi literatura maternă- proba E.b)- proba scrisă

CITEȘTE ȘI: Calendar EVALUARE NAȚIONALĂ 2021: Prima probă va avea loc în 22 IUNIE, la Limba Română

5 iulie 2021- afişarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 şi depunerea contestaţiilor în intervalul orar 12,00- 18,00

6- 9 iulie 2021- rezolvarea contestaţiilor

9 iulie 2021- afişarea rezultatelor finale.

Potrivit MEC, pentru promoţia din 2020, rata de promovare este de 72.9% (87.951 de candidaţi), iar pentru promoţiile anterioare de 27.6% (7.519 candidaţi). 307 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

S-au prezentat la examen 147.929 de candidaţi (120.725 din promoţia 2020, respectiv 27.204 din promoţiile anterioare).

Ministrul Cîmpeanu s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor „Spiru Haret”, FSLI, Alma Mater, ai Consiliului Naţional al Elevilor, ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, dar şi cu cei ai studenţilor de la ANOSR, UNSR şi USR.

Potrivit ministrului, examenele naţionale trebuie să aibă loc la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce trebuie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul.

„În niciun caz, în nicio discuţie nu a rezultat anularea şi nici măcar decalarea examenelor naţionale. Pentru predictibilitate, examenele naţionale trebuie să se deruleze la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce într-adevăr va trebui să fie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul. Ceea ce s-a predat ştim din raportări, ceea ce a asimilat elevul vei putea şti în urma unei evaluări personalizate. Pentru că există discrepanţe mari pe care trebuie să le recunoaştem, să le asumăm şi să vedem ce putem să facem mai bine pentru a diminua pierderile. Nu pretinde nimeni că vom putea compensa absolut toate pierderile, este important să compensăm cât mai mult din aceste pierderi”, a arătat ministrul Educaţiei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Luni, 25 martie 2024, la Câmpeni s-a desfășurat de-a de-a XIV-a ediție a „Marșului pentru Viață”

Publicat

în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, luni 25 martie 2024, de Praznicul Bunei Vestiri, tinerii și credincioșii de toate vârstele din orașul Câmpeni au luat parte la cea de-a XIV-a ediție a avenimentului „Marșul pentru Viață”, organizat în fiecare an în luna martie, lună dedicată activităților pro viață.

Evenimentul a debutat la ora 13.00, în fața statuii „Avram Iancu” din Parcul central al orașului, printr-un cuvânt introductiv. Apoi, am dat citire mesajului transmis cu acest prilej de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, care a subliniat importanța vieții ca dar sacru al lui Dumnezeu.

Manifestarea a reunit participarea elevilor celor trei importante instituții de învățământ din orașul Câmpeni: Colegiul Național „Avram Iancu”, Liceul Tehnologic Silvic și Școala Gimnazială. În cadrul evenimentului, tinerii au recitat poezii, cântece și pricesne închinare Maicii Domnului. Scopul marșului îl constituie conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină. La final, am adresat alese mulțumiri pentru colaborare Primăriei Orașului Câmpeni, instituțiilor implicate, școlilor din oraș, domnilor profesori, credincioșilor prezenți și, în special, copiilor pentru însuflețirea și bucuria oferită acestui eveniment de suflet.

Pr. Andrei Bâldea,
Protopop al protoieriei Câmpeni


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 50 de ai din Câmpeni cercetat de polițiști, după ce și-a amenințat mama cu moartea

Publicat

în

Luni, 18 martie 2024, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vidra au fost sesizați, de către o femeie de 73 de ani, din comuna Vidra, cu privire la faptul că a fost amenințată de către fiul său.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că, în seara aceleiași zile, în jurul orei 20.00, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, din Câmpeni, în timp ce se afla la locuința mamei sale, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi devenit violent verbal și ar fi amenințat-o, pe aceasta, cu moartea.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de mama sa.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Profesorul Gheorghe Burz va duce folclorul moțesc la Universitatea din Viena

Publicat

în

În organizarea Institutului Român din Viena, joi, 14 martie 2024, de la ora 19:00, în Sala Franz Liszt din cadrul Universității de Muzică și Arte Dramatice din Viena va răsuna muzica moțească tradițională în diferitele ei forme de exprimare.

Invitatul special al evenimentului intitulat „Zâcăli din Țara Moților – despre o muzică arhaică și necunoscută” va fi profesorul Gheorghe Burz, compozitor, violonist, dirijor, culegător de folclor, fondator și primul dirijor al Ansamblului Folcloric al Județului Alba, cadru didactic care a format numeroase generații de muzicieni. Gheorghe Burz este unul dintre puținii culegători de folclor muzical care au avut prilejul să cunoască, să culeagă și să discute cu oameni din Munții Apuseni, fiind dirijorul corului țărănesc din comuna Bistra, cel mai vechi cor țărănesc din județul Alba, condus odinioară de compozitorul Nicodim Ganea, de Iuliu Coroiu și de Nicolae Râșteiu. De asemenea profesorul Gheorghe Burz a predat la școlile din Bistra, Câmpeni, Vidra, Abrud, Albac și Horea unde i-a mai prins în viață, a aplicat chestionare și a cules folclor de la moți de la care compozitorul, pianistul și etno-muzicologul Béla Bartók a cules folclor muzical în anul 1910. Între anii 1960 și 1990, Gheorghe Burz a cules folclor muzical moțesc reușind să-l publice, parțial, în cartea intitulată „Țarina – cântecul locului”, o culegere cu peste 200 de variante de țarini moțești. Datorită profesorului Gheorghe Burz, muzica populară românească a putut fi auzită pentru prima dată în capitala Austriei, la invitația directorului Operei din Viena, Ioan Holender, în 2010 când acesta s-a retras din activitate.

Evenimentul de joi, 14 martie 2024 va cuprinde o serie de prezentări și interpretări ale muzicii tradiționale vocale și instrumentale din zona etnografică a Țării Moților, această muzică având caracteristici aparte și fiind parte a patrimoniului cultural imaterial românesc. Profesorului Gheorghe Burz îi vor fi alături muzicienii Răzvan Roșu, Liviu Burz, Andreea Sicoe, grupul instrumental format din Ruben Doran, Ion Țibrea, Vasile Marian, Adriana Irimieș și formația „Ceterașii Moților” formată din Bogdan Roșu, Daniel Blaga, Petrică Zele, Liviu Burz și Gheorghe Burz. De asemenea, vor fi interpretate câteva fragmente de muzică clasică, din operele lui Béla Bartók și Nicodim Ganea care pun în valoare muzica tradițională din Munții Apuseni. Acestea vor fi interpretate de Liviu Burz, Petrică Zele și Ruben Doran.

Daniela FLOROIAN


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni