Dogăria, cândva la mare preț în zona Munților Apuseni, a devenit, odată cu trecerea timpului, o meserie din ce în ce mai rară. Meșteșugarii sunt tot mai puțini, iar butoaiele, care dau o aromă aparte vinului, nu mai au căutare.

Din timpuri îndepărtate, lemnul a fost unul dintre materialele cele mai accesibile, utilizat pentru fabricarea celor necesare în gospodării. S-a folosit pentru construirea caselor, a mobilierului, a uneltelor, a obiectelor de uz gospodăresc, a instrumentelor muzicale și a obiectelor de cult – cruci, icoane etc.

Pe meșterul dogar Eugen Gavra din Vidrișoara, comuna Avram Iancu, l-am întâlnit în piața din centrul municipiului Alba Iulia. Răbdător, aștepta cumpărători pentru fluiere, cepuri de butoi, linguri de lemn, doguri, cozi pentru coase și topoare, umerașe și alte produse ce s-au născut prin șlefuirea, cu trudă și răbdare, a lemnului de stejar sau de salcâm.

”În restul anului nu prea cumpără lumea cepuri pentru butoaie, dar acum, că se apropie toamna, au căutare. Cât despre butoaie, ele nu prea se cer pe la noi, așa că ne vedem nevoiți să le ducem la vânzare în alte zone ale țării. Mergem să vindem butoaiele în Moldova, pe la Tecuci și Buzău. În zona noastră, în Apuseni, nu cumpără nimeni butoaie, asta pentru că acolo lumea le face și de-asta nu găsim cumpărători. Ca să ajungem în Moldova plătim un camion mare, în care încărcăm butoaie și alte obiecte pe care le facem din lemn, noi, meșterii populari. Acolo, localnicii au vii multe și livezi de pruni, obțin recolte bune și au nevoie de ciubere mari; ducem ciubere și de o mie de litri, iar butoaiele pe care le transportăm acolo ajung până la 200-300 de litri. Un butoi reușim să-l vindem cu 300-400 de lei, iar ciuberele le dăm cu 500-600 de lei.

Dacă ar fi să mă gândesc câtă muncă îmi ia până iese butoiul pot să vă spun că trebuie să cunoști bine meseria asta… Tai lemnul din pădure, apoi trebuie lăsat să se usuce, e crăpat și șlefuit. Butoaiele mari sunt făcute din lemn de brad, iar cele mai mici din stejar sau dud; dacă se ține țuica în ele, ea capătă culoarea galbenă. Lemnul necesar reușim să-l cumpărăm din pădurea statului, unde arborii sunt marcați de pădurar. Apoi, îi tăiem și îi tragem cu un tractor până reușim să-i aducem acasă”, ne povestește meșterul Eugen Gavra.

An de an trudește mult pentru a ieși din mâinile sale butoaie trainice, iar apoi iarna se mai odihnește puțin: ”Iarna facem «măruntaie» – cepuri de butoaie, linguri, cozi pentru unelte, coase și altele. Anii au trecut și uite așa am ajuns ca de 60 de ani să șlefuiesc lemnul, iar acum ”bat” 80. Am învățat meserie de la părinți, pentru că la noi se moștenește dragostea pentru prelucrarea lemnului. E păcat că acum, cu trecerea timpului, tineretul nu a prins drag de meserie, nu se mai ocupă cu așa ceva. La noi, tinerii au plecat prin țări străine… Cât mai suntem noi se mai şlefuiește cu suflet lemnul în Apuseni, după ce plecăm, nu mai vine nimeni după noi… Acum, în tot satul avem meșteșugari, dar cine știe câți or mai fi peste ani…”, spune Eugen Gavra din Vidrișoara, comuna Avram Iancu.

El ne-a povestit că a ajuns la Alba Iulia cu autobuzul, până la Cîmpeni, și de-acolo cu alt autobuz până în oraș. ”M-a ajutat un nepot, care are o camionetă, să aduc tot ce am aici de vânzare. De obicei, primăvara am mai mulți cumpărători în piață, acum vin mai puțini pe-aici. La Alba Iulia în piață ajung cam de două ori pe lună, iar în restul zilelor mai merg la târguri în Apuseni – la Cîmpeni, Lupșa, Baia de Arieș, dar și la Sălciua. În piața din Alba Iulia oamenii știu că dacă vin cu sape sau cu coase, le ascut, le pun coadă, le pregătesc să fie numai bune pentru lucrat cu ele în gospodărie”, ne-a mărturisit meșterul din Vidrișoara.

În anii 1940, carnetul de moț era mândria locuitorilor din Apuseni. Atunci le era de mare ajutor moților care făceau negustorie, vânzând cherestea, dar și alte produse. Ei făceau ”troc”, dădeau cherestea ori ciubere în schimbul cerealelor. Atunci când cineva îi verifica, moții prezentau carnetul de moț și erau priviți cu respect. În timpul comunismului, multe drepturi ale moților s-au pierdut, dar ei le-au recâștigat prin Legea 144/24 iulie 1997, care a modificat și completat Legea 33/1996 privind repunerea în drepturi economice a locuitorilor din Munții Apuseni. Moții din județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Hunedoara, pentru a prelucra și valorifica prin comerț ambulant produsele, primeau de la primării sau ocoale silvice câte 10 metri cubi de material lemnos pe picior, dar nu mai mult de 15 metri cubi de familie.

Cei care aveau carnet de moț au putut valorifica produsele prelucrate din lemn în piețe și oboare din orice localitate din țară, fiind scutiți de orice taxă. Potrivit legii, titularii carnetului de moț ar trebui să beneficieze de reducere de 50 la sută din costul biletului C.F.R. la clasa a II-a, atunci când fac dovada că se deplasează în scopul valorificării produselor. Dar trenul nu mai circulă în Țara Moților, așa că meșteșugarii sunt nevoiți să se descurce cum pot; închiriază mașini, la fel ca meșterul din Vidrișoara, și astfel reușesc să-și ducă produsele în piețele din țară. Mocănița cu care moții ajungeau la Alba Iulia ori la Turda astăzi nu mai este…

Carnetul de moț, cel care cândva le asigura un trai decent familiilor din Apuseni, azi nu le mai oferă drepturile pe care le merită, chiar dacă legea este în vigoare… Meșteșugarii din Apuseni, cum este și Eugen Gavra, ajung cu greu în piețe și fără să scoată din buzunar carnetul de moț…

În satele îndepărtate din Apuseni, meșterii dogari mai fac încă ciubere, donițe și putinele, pentru a le vinde la târguri. Cândva, din casele moților nu lipsea rindeaua, unealtă de mare ajutor în cioplitul și fasonatul lemnului. Din păcate, meșteșugul se pierde treptat dacă tinerii de azi nu sunt încurajați să ducă mai departe ocupația tradițională a moților, ce însuflețeau lemnul spre a se naște donițe și ciubere…

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS