Rămâi conectat

Sport

Echipa Colegiului “Avram Iancu” din Câmpeni este noua vicecampioană naţională la ONSS, fotbal feminin

Publicat

în

Colegiul “Avram Iancu” Câmpeni s-a calificat în finala ONSS, de la Sebeş fotbal-fete, nivel liceal, mediul urban, dar a pierdut 1-4 (1-1) cu “Banyai Janos” Odorheiu Secuiesc, Harghita (favorita întrecerii), golul moaţelor fiind marcat de Andrada Selage.

Colegiul-Avram-Iancu-Campeni-vicecampioana-ONSSDin păcate, n-am reuşit să ne îndeplinim un vis, să ducem titlul naţional în Munţii Apuseni şi să ne luăm revanşa după etapa de zonă de la Cupa Coca Cola. De fapt, echipa din Harghita este singura care ne-a învins în acest an, în două rânduri. La început, când am pornit munca la această echipă a  fost mai mult o joacă, însă, treptat, ne-am dat seama că există potenţial deosebit la aceste fete minunate“, a declarat Nicolae Achimeţ.

“Sunt foarte bucuroasă că am devenit golgheterul acestei echipe frumoase. Pentru mine fotbalul a fost iniţial un hobby, dar aş vrea să fac carieră în acest sport. Îl admir pe Messi şi cred că fotbalul reprezintă un sport ce poate fi practicat cu succes şi de fete“, a declarat Loredana Bumb (18 ani), căpitanul şi vedeta formaţiei din Apuseni, după ce a marcat 9 goluri.

Duminică, 9 iunie, în Sala de Sport „Florin Fleşeriu” au fost programate finala mică: Colegiul Naţional „Grigore Moisil” Urziceni (Ialomiţa) – Liceul Teoretic „Emil Bota” Adjud (Vrancea), scor 3-1),

finala mare: Colegiul “Avram Iancu” Câmpeni – “Banyai Janos” Odorheiu Secuiesc (Harghita) 1-4 (1-1).

La festivitatea de premiere au fost prezenţi primarul Alexandru Dăncilă, Miodrag Belodedici şi Adrian Pigulea (AJF Alba), Ştefan Bardi (inspector şcolar), Şorin Corpodean şi Iulian Nichimiş (AJF Alba).

La etapa naţională au participă 8 echipe din ţară, dar partidele din semifinale au fost stabilite sâmbătă dimineaţa, în urma ultimelor jocuri din grupe, dar ordinea a fost modificată în urma unei contestaţii ce a exclus din competiţie echipa Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade” Bucureşti. Întâlnirea  de clasament pentru locurile 5-6, între Bihor şi Bacău a fost câştigată de  prima, la loviturile de departajare (4-3, în timpul regulamentar a fost 1-1).

Merituosul antrenor Nicolae Achimeţ s-a bazat pe următorul lot: *Roxana Toma, Andreea Bara – Andrada Selage, Ioana Todea, Loredana Bumb, Valentina Pătruşel, Monica Pleşa, Cornelia Vârtan, Denisa Cioara, Marina Rîşteiu, Georgiana Gaiţă, Georgiana Pădurean, Nicoleta Buzgar.

Semifinale contestate şi modificate!

În urma partidelor de sâmbătă dimineaţa, în semifinale trebuiau să se dueleze: Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade” Bucureşti – Colegiul Naţional „Grigore Moisil” Urziceni (Ialomiţa) şi “Banyai Janos” Odorheiu Secuiesc (Harghita) – Colegiul “Avram Iancu” Câmpeni, dar totul s-a bulversat!

Pe baza unei contestaţii înaintate de reprezentanta echipei din Ialomiţa (viitorul adversar din penultimul act), formaţia ce reprezenta Capitala a fost exclusă din întrecere! Motivul: Liceul cu Program Sportiv “Mircea Eliade” Bucureşti a utilizat o jucătoare transferată la această instituţie de învăţământ după începerea anului şcolar, lucru interzis de regulament. În consecinţă, rezultatele anterioare au fost anulate, s-a refăcut clasamentul şi în semifinale au ajuns Colegiul Tehnic „Banyai Janos” Odorheiu Secuiesc (Harghita, iniţial pe locul doi) şi Liceul Teoretic „Emil Bota” Adjud (Vrancea, prima dată clasată pe locul al treilea), modificându-se şi programul stabilit anterior.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Sport

La doar 7 ani, șahistul Vlad Stan a cucerit aurul la Campionatul Național de Juniori

Publicat

în

Sportivul Vlad Stan, originar din Câmpeni, legitimat la CSM Unirea Alba Iulia, a reușit să câștige Campionatul Național de Șah pentru juniori.

În pofida vârstei sale acesta a câștigat titlul național la proba ”dezlegări”.

Vlad Stan este antrenat de Mihnea Costachi și David Cordea și a luat medlia de aur la evenimentul care a avut loc în perioada 11-21 Aprilie, la Eforie Nord, la categoria sub 8 ani, acesta obținând 25 de puncte din 30.

Felicitări, Vlad pentru rezultatul obținut!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Vlad Stan din Câmpeni, marea surpriză a Campionatelor Nationale de Șah pentru juniori

Publicat

în

Vlad Stan din Câmpeni, un moț de doar 7 ani, este marea surpriză a Campionatelor Nationale de Șah pentru juniori. Acesta a reușit să câștige titlul național în proba de dezlegări.

Performanță remarcabilă pentru Vlad Stan, un junior din Câmpeni antrenat de Mihnea Costachi și David Cordea, care la doar 7 ani a reușit să obțină medalia de aur la Campionatele Naționale de copii și juniori, proba de dezlegari.

„În perioada 11-21 aprilie 2024, la Eforie Nord se desfășoară cele 4 probe ale Campionatelor Nationale de Șah pentru copii si juniori.

La proba de dezlegari, categoria sub 8 ani, Stan Vlad, legitimat la CSM Unirea Alba Iulia, s-a impus clar, cu 25 puncte din 30 posibile. Podiumul competiției a fost completat de Szabo Viktor și Bădescu Matei-Andrei, concursul reunind la start un numar de 35 participanți de la cele mai bune cluburi de șah din România.

Un rezultat bun a obtinut si Macarie Maia-Elisabeta din Ighiu, de la acelasi club, locul 8 la categoria fete sub 18 ani. Campionatele nationale continua la Eforie Nord cu probele de sah clasic, sah rapid si blitz”, au transmis reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Sportivii de la CSC Bistra au fost premiați în cadrul Galei Sportului din Județul Alba

Publicat

în

La sfârșitul lunii februarie 2024, la Alba Iulia s-a desfășurat Gala Sportului din Județul Alba. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Alba, în colaborare cu Direcția Județeană de Sport Alba.

34 de karatiști de la Clubul Sportiv Comunal Bistra, împreună cu antrenoarea lor, Viviana Pripon, și președintele clubului, Marian Scrob, au fost premiați pentru rezultatele sportive deosebite obținute la competiții locale, naționale și internaționale.

Pe lista sportivilor care practică arte marțiale se află: Tudor Pleșa, Tania Mboh, Eduard Motora, Mara Pripon, Alin Pripon, Mihail Lombrea, Oana Colda, Alexandra Radu, Alexandru Golgoț, Jason McLaughlin, Elena Mărgăian, Mihai Drăgoiu, Denisa Balea, Daniel Selage, Andrei Bădău, George Pleșa, Elias Mihețiu, Gavril Vasiu, Maria Cenușă, Maria Bonte, Mihai Mateiu, Denis Mihețiu, Ciprian Gligor, Mihai Rîșteiu, Diana Rîșteiu, Anamaria Roșu, David Balea, Maria Drăgoiu, Raisa Narița, Radu Plic, Raul Râșteiu, Elena Crișan, Maria Toader și Sebastian Sicoe.

Sportivii au primit diplome și câte un premiu în bani de 400 de lei.

De asemenea, premiul pentru „Cel mai bun sportiv din Județul Alba la arte marțiale” a fost oferit sportivului Tudor Pleșa de la CSC Bistra.

La eveniment a fost prezent cu sportivii și primarul comunei Bistra, Traian Gligor. El a primit în numele Clubului Sportiv Comunal Bistra o diplomă pentru rezultatele obținute de sportivi și pentru implicarea în susținerea sportului.

„Copiii noștri au fost recompensați pentru rezultatele lor, pentru talent și munca depusă la competiții. Le mulțumesc pentru ceea ce fac. De asemenea, îi mulțumesc domnului primar Traian Gligor și tuturor celor care s-au implicat și ne-au susținut ca să putem participa la competiții și ca rezultatele noastre să fie recunoscute. Aș vrea să reamintesc faptul că Clubul Sportiv Comunal Bistra a luat ființă la inițiativa primarului Traian Gligor”, afirmă Viviana Pripon, antrenorul CSC Bistra.

„Sportivii noștri sunt deosebiți, muncitori, pasionați și implicați. Le mulțumesc copiilor și antrenoarei pentru munca depusă și pentru că au făcut cunoscută comuna noastră. Vom sprijini și eu și colegii mei, consilierii locali, sportul și performanța. Dragi copii, Bistra este mândră de voi!”, declară Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Edilul din Bistra le mulțumește organizatorilor Galei Sportului din Județul Alba și domnului președinte al Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, pentru recunoașterea meritelor sportivilor din comuna Bistra.

Karatiștii de la Bistra se antrenează în continuare pentru alte competiții de acest gen.

Din anul 2017, de când s-a înființat CSC Bistra, sportivii de la acest club au adus acasă mii de medalii de aur, argint și bronz.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni