Rămâi conectat

Știri din zonă

ÎPS Irineu a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci”, de la Lupșa

Publicat

în

Astăzi, 2 aprilie 2019, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni, și a Sfinților Mucenici Amfian și Edesie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa, protopopiatul Câmpeni.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfințite și a rostit cuvântul de învățătură în biserica nouă a acestui așezământ monastic. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, monahul Porfirie a fost hirotonit ierodiacon.

Adresându-se viețuitorilor acestei vetre monahale, Ierarhul nostru a spus: „Cu bucurie vă îndemn, astăzi, să o iubiți mult pe Maica Domnului, care este mama Bisericii și ocrotitoarea prin excelență a preoților și a monahilor. Este mângâietor să o avem aproape de noi, mijlocind pentru noi în fața Mirelui divin, a Arhiereului veșnic Iisus Hristos, Care întotdeauna o ascultă, ea fiind singura ființă căreia Dumnezeu nu i se poate împotrivi, cum spunea Sfântul Metodie. Numele «Maria» («Miriam») în limba siriană înseamnă «steaua mării». I se potrivește întocmai, pentru că este steaua conducătoare a omenirii pe marea învolburată a acestei lumi trecătoare. Ca mamă universală, ea călăuzește luntrița vieții personale a creștinului încât ar fi bine ca fiecare dintre noi să o roage așa: «Luntrea vieții pe tulburi valuri este izbită pe aspre maluri / Ancoră sfântă, mândră stea, călăuzește viața mea»”.

Situată pe Valea Arieșului, între orașele Câmpeni și Baia de Arieș, Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa reprezintă una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania. Conform unui vechi document, biserica de lemn a Mănăstirii a fost ridicată în anul 1429 de către monahii care sihăstreau în Munții Apuseni. În anul 1820, în timpul ocupației habsburgice, vatra monastică de aici a fost desființată, urmând ca din anul 1991 să fie reactivată, la solicitarea credincioșilor din împrejurimi. Începând cu anul 1998, obștea monahală a Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa se află sub oblăduirea preacuviosului părinte Arhimandrit Melhisedec Ungureanu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Familia Pașca-Igna din Albac, a câștigat trofeul celei de-a III-a ediții a turneului „Fotbal în familie” organizat la Alba Iulia

Publicat

în

Familia Pașca-Igna, din Albac, a câștigat cea de-a III-a ediție a turneului „Fotbal în familie”. Asociația Județeană de Fotbal Alba, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, Consiliul Județean Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Primăria Municipiului Alba Iulia a organizat în Piața Cetății din Alba Iulia inedita competiție fotbalistică 3 vs 3 (tata, mama și copilul), care a strâns numeroși spectatori.

„Ne-am bucurat de un eveniment care devine o tradiție în luna mai. Și acest turneu s-a dovedit un succes și mulțumim celor care ne-au sprijinit în organizare”, a precizat Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.

Au concurat 16 familii, toți participanții au primit medalii și diplomă de participare, iar echipele ajunse în „careul de ași”, au fost recompensate cu mingi și trofee. În finala mare familia Pașca Igna (Dorel, Laura și Laurențiu) a învins cu scorul de 2-0 familia Iagăr (Cristian, Ramona și Daniel), cu același scor impunându-se și familia Neag (Alin, Maria și Radu) în finala mică, contra familiei Cristea (Dan, Ana Maria și andrei). Au fost prezente autorități locale, iar din lumea fotbalului județean au intrat în cursă Victor Pop (Performanța Ighiu), Mihai Țîra (AJF Alba), Traian Avram (din Cugir, câștigătorul ediției inaugurale, în 2022), Radu Nicula, Ciprian Brânză (Viitorul Sântimbru) sau Dorel Pașca Igna (Speranța Albac). Cele 16 familii participante au fost: Iagăr, Zeng, Cristea, Nicula, Pușcă, Popa, Tomuș, Neag 1, Neag 2, Bărășteanu, Brânză, Pop, Iorgulescu, Pașca-Igna, Avram, Țîra. Arbitrii jocurilor au fost Elisabeta Sunzuiană, Raluca Modol și Adriana Avram.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 32 de ani cercetat de polițiștii din Câmpeni, după ce a fost depistat conducând fără a avea permis, pe DC 88

Publicat

în

Duminică, 19 mai 2024, în jurul orei 07.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Bucium, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Comunal 88, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

O femeie de 82 de ani a ajuns la spital, după ce a fost acciodentată de un autoturism pe o trecere de pietoni din Baia de Arieș

Publicat

în

Sâmbătă, 18 mai 2024, în jurul orei 11.30, un bărbat de 33 de ani, din comuna Lupșa, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arieșului din Baia de Arieș, a efectuat o manevră de mers înapoi și a acroșat o femeie de 82 de ani, din Baia de Arieș, care se afla pe carosabil, angajată în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.

În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni