Știri din zonă
Târgul de Fete de pe Muntele Găina revine, după un an de pauză. Vezi în ce perioadă are loc ediția 2021
După ce Târgul de Fete de pe Muntele Găina a fost anulat anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus, anul acesta cei care doresc vor putea din nou să participe la cea mai cunoscută sărbătoare populară a românilor.
În 2021, Târgul de Fete de pe Muntele Găina va fi organizat în perioada 17-18 iulie. Târgul, devenit deja o tradiție, are loc pe un platou montan la o altitudine de 1.467 de metri, iar această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente… în anul 1816.
De-a lungul timpului, Târgul de Fete de pe Muntele Găina s-a transformat într-o adevărată sărbătoare câmpenească, prilej de petrecere și voie bună, cu spectacole de muzică și dansuri populare, obiceiuri vechi și gastronomie tradițională.
Târgul de Fete de pe Muntele Găina se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Potrivit etnografilor, la Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii.
Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte iar duminica cu noaptea în cap se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau. Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816.
În decursul timpului, la Târgul de Fete au participat, potrivit relatărilor istorice, personalităţi importante precum împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, primul-ministru al României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, sau regele României Ferdinand I, în 1924, în prezenţa căruia s-a sfinţit „Crucea Iancului”.
Începând din 2006, Târgul de Fete de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi are ca slogan chemarea: ”Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”.
Știri din zonă
O femeie de 82 de ani a ajuns la spital, după ce a fost acciodentată de un autoturism pe o trecere de pietoni din Baia de Arieș
Sâmbătă, 18 mai 2024, în jurul orei 11.30, un bărbat de 33 de ani, din comuna Lupșa, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arieșului din Baia de Arieș, a efectuat o manevră de mers înapoi și a acroșat o femeie de 82 de ani, din Baia de Arieș, care se afla pe carosabil, angajată în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.
În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
FOTO: ARHIVĂ
Știri din zonă
Prezența unui urs semnalată în seara zilei de sâmbătă, 18 mai 2024, în localitatea Muncelu (Baia de Arieș). A fost emis mesaj RO-Alert locuitorilor din zonă
Prezența unui urs a fost semnalată în seara zilei de sâmbătă, 19 mai 2024, în localitatea Muncelu, aparținând de orașul Baia de Arieș. ISU Alba informează că a fost emis mesaj de avertizare prin RO-Alert, locuitorilor din zonă.
„A fost semnalată prezența unui urs în satul Muncelul, oraș Baia de Arieș. S-a emis mesaj RO-ALERT locuitorilor din zonă”, a transmis ISU Alba.
FOTO: ARHIVĂ
Știri din zonă
Un bărbat de 82 de ani a ajuns la spital, după ce a fost accidentat de un autoturism, pe o trecere de pitoni din Sălciua
Marți, 14 mai 2024, în jurul orei 11.30, un tânăr de 21 de ani, din Baia de Arieș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, pe raza localității Sălciua de Jos, a surprins și accidentat un bărbat de 82 de ani, din comuna Sălciua, care era angajat în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.
În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Mondenacum 2 săptămâni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2024 | câmpeniinfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | campeniinfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. FELICITARI, URARI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica| campeniinfo.ro