Rămâi conectat

Știri din zonă

Investiție de peste 9 milioane de lei în modernizarea unei străzi și a unui drum vicinal din comuna Horea

Publicat

în

O stradă și un drum vicinal din Horea vor fi modernizate printr-o investiție de peste 9 milioane de lei. Primăria comunei a solicitat emiterea acordului de mediu din partea APM Alba.

Prin obiectivul de investiții se urmărește modernizarea a două sectoare de drumuri de interes local, dupa cum urmează:

1. Strada Bisericii: L=511,50 m;
2. Drum vicinal Horea – Teiu – Preluca: L= 4.507,96 m.

Lungimea totală studiată a celor două sectoare de drum este de 5.019,46 m. Prin obiectivul de investiții se preconizează că se va ocupa o suprafață de aproximativ 25.241,31 mp, suprafață aparținând domeniului public al comunei Horea.

Sectorul de drum vicinal Horea – Teiu – Preluca, propus spre modernizare, are originea în drumul național DN 1R, și punctul final în zona satului Teiu.

Neajunsurile de ordin general constatate sunt:

– o lipsa amenajarii traseului drumului in plan si spatiu;
– sistemul rutier actual este reprezentat de pietruire recentă cu piatră spartă mare de carieră, ca urmare a lucrărilor de întreținere / pietruire veche cu balast amestecat cu șisturi din deluviu / deluviu nisipos-argilos cu fragmente și blocuri mari de șisturi / pietruire cu balast și piatră spartă;
– partea carosabilă prezintă o serie de defecţiuni specifice drumurilor pietruite sau de pământ, de tipul gropilor, denivelărilor si făgaşelor, fapt care împiedică desfăşurarea normală a circulaţiei si conduce la generarea de praf pe timp uscat, respectiv de noroi pe timp umed;
– existenta fagaselor longitudinale si transversale;
– lipsa unei imbracaminti rutiere moderne, care sa impermeabilizeze platforma drumului;
– partea carosabila si respectiv platforma drumului studiat sunt variabile. Latimea platformei drumului este cuprinsa intre 2,50 – 5,00 m.
– lipsa dispozitivelor pentru colectarea si scurgerea apelor pluviale;
– stagnarea apei provenite din precipitatii pe calea de rulare;

Obiectivele urmarite prin realizarea investitiei, respectiv obiectivele tehnice si obiectivele financiare, raspund obiectivului major care il reprezinta imbunatatirea conditiilor de circulatie (siguranta, viteza si confort) actuale pe drumurile existente pe teritoriul comunei Horea, conditie necesara pentru dezvoltarea socioeconomica a zonei.

Documentatia tehnica prezenta isi propune sa analizeze si sa stabileasca solutiile tehnice optime pentru lucrarile mentionate mai jos:

– modernizarea sectoarelor de drum pentru atingerea capacitatii portante la traficul prognozat pentru perspectiva de 10 ani (conform principiilor de dimensionare existente si a normelor romanesti in vigoare);
– asfaltarea sectoarelor de drum prin realizarea unei imbracaminti bituminoase realizate din unul sau doua straturi;
– amenajarea curbelor la vitezele de circulatie propuse astfel incat traficul sa se desfasoare in conditii de siguranta si confort;
– realizarea unor dispozitive de scurgere a apelor corespunzatoare situatiei existente in teren ;
– preluarea si transportul apelor din zona drumului catre emisarul natural astfel incat apele sa nu mai stagneze pe ampriza acestuia si sa produca cedari de terasamente, fagase sau disconfort in trafic;
– deservirea unui numar cat mai mare de locuitori;
– imbunatatirea conditiilor de circulatie pe caiile rutiere existente in vederea repopularii zonei, inclusiv a dezvoltarii socio-economice a zonei;
– reducerea consumului de combustibil;
– reducerea poluarii in zona.

Din punct de vedere financiar, obiectivul propus presupune identificarea solutiilor tehnice optime astfel incat sa se ajunga la o valoare de investitie minima, dar care sa asigure conditii corespunzatoare de confort si siguranta in trafic.

Valoarea totala a obiectivului de investitie cu TVA este 9.448.555,00 lei inclusiv TVA, din care valoarea C+M este 8.630.383,35 lei inclusiv TVA.

Durata de realizare a investitiei care face obiectul acestei documentatii este estimata la 32 luni, din care 24 luni pentru lucrarile de constructii-montaj.

Comuna Horea este o unitate administrativ – teritorială situată în Carpaţii Occidentali (Munţii Apuseni), în “ Ţara Moţilor “, la poalele de N-V ale Muntelui Mare şi la cele de S-V ale Muntelui Gilău. Se află în partea de N-V a judeţului Alba.

Comuna este compusă din 15 sate cu vetre răsfirate fie de-a lungul văilor, fie pe culmi. Comuna Horea se învecinează cu comunele Scărişoara şi Albac din judeţul Alba, şi cu comunele Beliş si Măguri – Răcătău din judeţul Cluj.

Localitatea Horea, reședința Comunei Horea, este așezată pe valea Arăzii, un afluent al râului Arieș și se află la distanță de 102 km față Alba Iulia, reședință a județului Alba, și respectiv la 26 km înspre nord-vest, față de orașul Cîmpeni, fiind situată într-o regiune care geografic aparține zonei premontane de la poalele Munților Apuseni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Familia Pașca-Igna din Albac, a câștigat trofeul celei de-a III-a ediții a turneului „Fotbal în familie” organizat la Alba Iulia

Publicat

în

Familia Pașca-Igna, din Albac, a câștigat cea de-a III-a ediție a turneului „Fotbal în familie”. Asociația Județeană de Fotbal Alba, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, Consiliul Județean Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Primăria Municipiului Alba Iulia a organizat în Piața Cetății din Alba Iulia inedita competiție fotbalistică 3 vs 3 (tata, mama și copilul), care a strâns numeroși spectatori.

„Ne-am bucurat de un eveniment care devine o tradiție în luna mai. Și acest turneu s-a dovedit un succes și mulțumim celor care ne-au sprijinit în organizare”, a precizat Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.

Au concurat 16 familii, toți participanții au primit medalii și diplomă de participare, iar echipele ajunse în „careul de ași”, au fost recompensate cu mingi și trofee. În finala mare familia Pașca Igna (Dorel, Laura și Laurențiu) a învins cu scorul de 2-0 familia Iagăr (Cristian, Ramona și Daniel), cu același scor impunându-se și familia Neag (Alin, Maria și Radu) în finala mică, contra familiei Cristea (Dan, Ana Maria și andrei). Au fost prezente autorități locale, iar din lumea fotbalului județean au intrat în cursă Victor Pop (Performanța Ighiu), Mihai Țîra (AJF Alba), Traian Avram (din Cugir, câștigătorul ediției inaugurale, în 2022), Radu Nicula, Ciprian Brânză (Viitorul Sântimbru) sau Dorel Pașca Igna (Speranța Albac). Cele 16 familii participante au fost: Iagăr, Zeng, Cristea, Nicula, Pușcă, Popa, Tomuș, Neag 1, Neag 2, Bărășteanu, Brânză, Pop, Iorgulescu, Pașca-Igna, Avram, Țîra. Arbitrii jocurilor au fost Elisabeta Sunzuiană, Raluca Modol și Adriana Avram.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 32 de ani cercetat de polițiștii din Câmpeni, după ce a fost depistat conducând fără a avea permis, pe DC 88

Publicat

în

Duminică, 19 mai 2024, în jurul orei 07.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Bucium, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Comunal 88, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

O femeie de 82 de ani a ajuns la spital, după ce a fost acciodentată de un autoturism pe o trecere de pietoni din Baia de Arieș

Publicat

în

Sâmbătă, 18 mai 2024, în jurul orei 11.30, un bărbat de 33 de ani, din comuna Lupșa, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arieșului din Baia de Arieș, a efectuat o manevră de mers înapoi și a acroșat o femeie de 82 de ani, din Baia de Arieș, care se afla pe carosabil, angajată în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.

În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni